Nu esti barbatul de care m-am indragostit!

In curand voi lua un marker din ala de nesters si te voi tatua pe ceafa. voi delimita portiuneta pe care imi aplic buzele in fiecare noapte, inainte sa adorm.
mmmmmmm, mirosul pielii tale……………

fantasmez la pielea ta cea atat de neteda de pe burtica.
proababil cam tot asa fac si batraneii prin cismigiu, intepeniti pe cate o banca, uitandu-se lung la pustoaicele care trec nestiutoare…………….
[Dupa sase luni]
Unde esti? Am de cumparat ceva si e cam voluminos, ai cumva timp sa ma ajuti?
Sunt in Brancoveanu, ne vedem la Foisor in 20 de minute.
[...]
Ce ciudat, m-ai sunat tocmai azi, cand trebuia sa merg la magazin.
[...]
Te-am iubit ingrozitor.
Culmea e ca inca imi pasa ce se intampla cu tine.
[...]
Nu esti deloc “The one” ala pe care il visez. N-ai fost niciodata, am fost o proasta ca am asteptat sa te schimbi. Esti un betiv, esti un jegos, hai sictir, dute-n mortii ma-tii, ia-ti o bere si gagicareste. Vezi ca te asteapta X. Nu te gandesti decat la tine. O sa regreti ca m-ai pierdut, cum au regretat si regreta si altii. Si insisti degeaba. N-ai fost langa mine cand am avut nevoie de tine. Ti-am spus ca o sa plec. E numai vina ta.

Un tampit de prieten pe care-l urasc uneori mi-a spus o poveste. Cica o vazuse si avusese o senzatie incredibila cand a dat mana cu ea. Ca o cunoaste. Ca o mai vazuse undeva, ca pana si vocea ii era familiara. Si ca a incercat din rasputeri sa isi aminteasca unde si cand o mai vazuse si mai statuse de vorba cu ea. I-a spus si ei asta chiar la inceput, primind o replica asemanatoare. Deci nu era nebun. Numai ca nici unul, dupa sapaturi prin noianul de amintiri de pana la 30 de ani, n-a reusit sa-si aminteasca in ce moment al vietii se petrecuse intalnirea. Sau contactul. Si nu era senzatia unei intalniri scurte, de moment, pentru ca impactul era prea puternic. Era ca si cand se regasisera dupa mult timp. Binenteles ca ceea ce trebuia si era logic sa se intample s-a intamplat. Lucrurile au evoluat. Sau au involuat?
In alta ordine de idei…
Peste tot, absolut in orice loc de pe pamant ar trebui sa existe, macar de inchiriat niste oglinzi. In care sa ma pot fotografia singur. Sa IMI fac EU poze in fata Pelesului. Cu muntele in spate. In padure. Pe o banca. “Tinand” o stanca in maini sau jucandu-ma cu pietrele in rau. In tren sau in autobuz. Asa cred ca n-as mai avea nici o problema. Cand m-as vedea pe mine insumi in fotografie, nu m-as gandi la cel care m-a imortalizat. Nu m-as gandi nici cu amaraciune, nici cu dor…
I-am spus sa-si stearga fotografiile chiar daca sunt doar cu el. Pentru ca atunci cand le va vedea, gandul ii va zbura la persoana care i-a facut acea fotografie. Habar n-am ce-a facut. Oricum nu sunt bun sa-mi dau sfaturi nici mie uneori, daramite altora. Si nici nu stiu ce sa simt pentru el. Sa-mi fie mila, sa ii spun ca merita? Sa-l incurajez ca se va rezolva?

Articole asemănătoare

• The game (10)
• Bărbăţia la control (0)

1. 

   doar_eu says:

   October 4, 2008 at 11:29

   Frumoase poze…
2. 

   carmen says:

   October 8, 2008 at 17:06

   n-ai ce-i face,intotdeauna iti vei aduce aminte cine ti-a facut o poza…mai ales daca este/a fost cineva drag.
   frumoase poze:)