Abonare: Articole | Comentarii | Email
Caută:
Poveste de dupa razboi
Toamnă târzie cu un soare prietenos şi cald. Gara din Cluj, nu foarte animată la ora 13, poate pentru că e miercuri şi în cursul săptămânii lumea nu călătoreşte. Chiar în faţa casei de bilete, un bătrân, la prima vedere cam la 70 – 75 de ani cu o sacoşă în mână, ne abordează: – Nu vă supăraţi, în ce direcţie mergeţi? – Spre Bucureşti, îi răspund, gândindu-mă că vrea ceva relaţii despre vreun tren sau vreo direcţie anume. – Aţi vrea să mergeţi cu mine, ca însoţitor, la jumătate de preţ? M-am gândit, ca tot românul, că ar fi ceva să plătesc jumătate de bilet, mai ales că nu mă dau banii afară din casă. Aşa că am fost de acord. Am scos buletinul, pentru ca bătrânul să poată completa hârtiile pe baza cărora i se eliberau biletele şi de asemenea am scos şi bani, gândindu-mă că trebuie să achit jumătate de bilet. Prima surpriză a fost că bătrânul a primit biletele gratuit. Aveam să aflu, ceva mai târziu, că domnul care îmi propusese “afacerea” era veteran de război şi ajunsese până în Cehoslovacia. Evident că banii (jumătate din preţul biletului) îi lua el. Dar nu m-a deranjat asta. Dintr-una într-alta, am aflat că venerabilul domn are 87 (optzeci şi şapte) de ani. Că a avut o viaţă grea şi că a venit în Cluj la domnul primar Bec (sic). Un bătrân vioi, plin de viaţă, căruia, aşa cum v-am spus la început nu îi dădeam mai mult de 75 de ani. M-a întrebat dacă mai vin până la sărbători la Cluj şi i-am spus că este posibil. Mi-a propus să ţinem legătura ca să facem aceeaşi “afacere” pentru că mai vine şi el. N-am bănuit nimic pe moment, însă, după opt ore de călătorie am primit de la cel pe care “îl însoţeam” o bucată de hârtie pe care scria un număr de telefon. – Dacă mai plecaţi până la sărbători, sau la anul şi aveţi nevoie de serviciile mele, puteţi să mă contactaţi oricând. Am avut noroc că stăteam pe banchetă luxoasă de la clasa I a trenului intercity. Altfel cred că m-aş fi clătinat. Mi-am dat seama că bătrânul din faţa mea, de 87 de ani, cu părul alb şi ochi albaştri ca cerul, îmbrăcat cu o scurtă subţire, purtând cu el o sacoşă, câştiga un ban călătorind 8 ore cu trenul. În clipa aceea mi-au trecut prin cap cele mai aprige înjurături. Înjurături la adresa politicienilor şi la adresa sorţii. Mi-am pus întrebarea dacă există acel Dumnezeu la care se roagă lumea şi chiar şi bătrânul cu care călătorisem, ce mi-a vorbit de Moise şi de legile date “pe vremea lui”. Înainte să-l cunosc, să mă întâlnesc cu el, chiar mă întrebam uneori, oare câţi veterani de război mai sunt în viaţă. Şi am dat de unul care trăieşte făcând drumuri cu trenul, pe baza gratuităţii pe care statul, în mărinimia lui i-a oferit-o. În loc să-şi trăiască bătrâneţea
în linişte, omul ăsta, rănit în război, care a schimbat cel puţin 3 regimuri, se chinuie 8 ore pe tren ca să câştige 500.000 lei vechi. Pentru că atât i-am dat. Trebuia să-i dau 400.000, dar mi-am zis că o sută în minus nu contează pentru mine, poate pentru el da. Şi când i-am dat banii, nu ştiam care era de fapt situaţia reală… Şi peste toate astea, trenul a avut întârziere. A ajuns la 22.45, în loc de 22.30. Iar bătrânul a început să alerge pe peron, ca să prindă ultimul metrou spre casă… Sper din tot sufletul că l-a prins.
Articole asemănătoare
Comentează:
Ads
Ultimele articole
Comentarii recente
Ads
E revoltatoare situatia, pt ca am avut o zi proasta si am plans simt ca urmeaza iar….
batranul,de care povestesti tu,este un caz fericit…se descurca cumva,ma gandesc ca poate nu are nici casa si in cazul asta este mult mai bine sa se plimbe cu trenul…dar sunt altii care dorm in parcuri pe banci,ramoliti,bolnavi si tot veterani de razboi sunt…pentru astia ce face statul,ca nici la azil n-au loc,daca nu au relatii:(
e trist,foarte trist…
Poti sa crezi ca vad din aceasta poveste un lucru frumos? Este atat de greu de crezut ca la o astfel de varsta mai ai curajul sa infrunti realitatea, societatea, boala, incat tind sa il transform intr-un erou sau mai bine zis model si tind catre a face un mare haz de necaz!
)
Oameni buni, acest batran este un exemplu!
De ce sa il compatimim? Nu ne-am saturat sa ne plangem sau sa ne vaicarim?? Daca toti am proceda asa cum o face el, cu siguranta lucrurile s-ar mai schimba si pentru generatia lui cat si pentru a noastra!!!
Dar noi preferam sa ne compatimim (pana la urma nu negati avem cumva proiectia noastra in viitor), decat sa ne suim in primul tren si sa infruntam cu onestitate si mandrie, SISTEMUL!!!!
Bravo nene o sa te sun daca plec cu trenul
Chiar ai dreptate. Omul asta e un model. Macar face ceva…
Azi m-am tot gandit la batranul asta,am tot socotit…stii ceva Dragos,batranul asta castiga mai mult ca un director de scoala sau un profesor cu toate gradele date…uite o afacere profitabila!
Bravo lui!
Nu stiu daca sa rad sau sa plang.Povestea este absolut superba dar la varsta lui la ce ii mai trebuiesc atatia bani?Sincer imi este mila de el dar durerea mea srii care e?ca era nevoit sa faca asta!
Corina,dar omului poate chiar ii place sa faca asta…eu ma uit la socrii mei,care ,desi sunt la pensie,nu pot sta acasa,au o afacere,socrul meu munceste si la tara…se “imbolnavesc”,zic ei,daca stau acasa…
Cand statul isi bate joc de cetatenii sai de ce ar sta cetatenii cu mainile in san si sa nu incerce sa fenteze sistemul cumva? Tot respectul pt domnul acela [nu pt ca fenteaza sistemul ci pt ca la aceasta venerabila varsta (pentru Romania ) inca mai e lucid si mai plin de viata decat multi a caror varsta o poti numara pe degetele de la maini + picioare )
Ca acel batran sunt foarte multi altii! Din pacate, nu exista dreptate pe lume. E de admirat ca nu sta la cersit, ci se chinuie totusi sa castige un ban. E un caz social interesant.