Abonare: Articole | Comentarii | Email
Caută:
Dintr-o carte
Dintr-o carte, citita demult, pe la inceputul adolescentei, am retinut o poveste. Era vorba la un moment dat de un batran care a ramas singur. A trait cam mult si toti cei din generatia lui se cam dusesera. Intr-o zi, batranul asta s-a trezit dimineata si s-a apucat sa stranga din casa toate actele, atestatele, diplomele, obiectele primite, absolut tot ce avea iz de amintire. Si nu in ultimul rand toate fotografiile. Tot ce stransese intr-o viata intreaga. Le-a adunat pe toate si pur si simplu le-a dat foc. Probabil ca odata cu lucrurile au ars si amintirile lui. N-am idee daca povestea este bazata pe realitate sau este doar izvorata din imaginatia autoarei (daca cineva isi aduce aminte de cartea despre care vorbesc, chiar as fi recunoscator sa-mi spuna). Mai departe, cica batranul si-a trait foarte senin ultimii ani, ba chiar era mai bine dispus ca inainte. “Lovindu-se” zilnic de obiecte care-i aduceau aminte de momente trecute, de persoane pierdute, de fotografii cu prieteni care nu mai erau, toate ii faceau rau. Dar… nu sunt foarte sigur ca batranul chiar a reusit sa scape de amintiri. Poate doar le-a pacalit. Amintirile nu tin numai de obiecte. De fotografii. Pana la urma fotografiile sunt facute pentru a le imparti cu altii. Daca tu, cel care citesti, te gandesti acum la o amintire placuta, sunt convins ca vezi acele franturi de fericire mult mai bine decat le-ai vedea intr-o fotografie cu rezolutie maxima. Momentele, gesturile, cuvintele se inmagazineaza altundeva si nu cred ca se pot scoate fara lobotomie. Poti sa incerci oricat ai vrea, sa te faci ca nu au existat, sa te prefaci ca esti bine. In sufletul tau vor exista acele clipe. Si vor roade, cu atat mai mult cu cat persoanele care tin de ele sunt in viata. Si inca ai mai putea sa “profiti” de ele. Sa le ai langa tine, sau cel putin sa stii de ele. Sa-ti faci timp pentru ele, acel timp pe care toti il invocam atunci cand ne-am luat cu altceva si nu ne-am intalnit cu un prieten vechi, nu am stat suficient alaturi de persoana iubita, de parinti, frati, sau surori.
Nu cred ca a scapa de amintiri este o solutie. Pana la urma, asa cum ne place o carte plina de umor, ne incanta si una la care plangem. Cum spunem despre o comedie ca a fost buna, la fel si despre o drama. Cu atat mai mult daca ni s-au umezit ochii atunci cand am vazut filmul. Si nu se intampla asta din masochism. Trebuie sa le cer iertare tuturor cunostintelor mele daca am invocat contractarea timpului pentru ca nu am avut timp sa le vad. Cred si sper ca oamenii rai au un avantaj. Acela de avea putini prieteni. Rezulta putine amintiri, putine reprosuri, putine remuscari. Sau chiar deloc. Sper sa am parte de remuscari, reprosuri si amintiri. Si alaturi de mine in continuare pe toti oamenii de pana acum. Si altii…
Pasarea Colibri – Dintr-o carte
Asculta mai multe audio Muzica »
Articole asemănătoare
Comentează:
Ads
Ultimele articole
Comentarii recente
Ads
Poate ca sunt intradevar ciudata,asa cum ma considera anumite persoane,dar tot sustin ca amintirile au miros si mirosul are culoare si gust.Si iti explic de ce:
-”amintirile au miros”-mi se intampla sa trec printr-un loc care miroase intr-un anumit fel,miroase a vechi(dau un exemplu),a odaie de casa de tara si imi aduc aminte de copilarie,de bunici,iar daca inchid ochii ma vad copil la tara la bunici…sau sa o luam invers,imi aduc aminte de ceva,de cineva,de un loc din trecut,atunci simt in nari mirosul acelui moment,al acelei persoane,a acelui loc…nu obiectele si nici pozele nu iti trezesc amintiri,trairi,emotii…totul este in subconstient.