Comments on: Sunt si dramele bune la ceva

By: Roxana Sârghi

Roxana Sârghi — Tue, 25 Nov 2008 12:28:37 +0000

Subscriu la parerea lui Liviu, la care nu cred ca va mai renunta vreodata (desi nu il caracterizeaza statornicia).
Tendinta disperata a creierului de a scapa de durerea aceea insuportabila, de a se consola mintindu-se ca celui plecat ii este mai bine “acolo”, nu este decat o zbatere esuata: intr-un final va trebui sa accepti ca nu exista nici un taram mirific garantat. Viermii, in schimb, sunt cat se poate de vizibili…

By: Corina

Corina — Sun, 23 Nov 2008 09:29:01 +0000

Nu ma gandisem la asta, dar mi se pare corect. Am trait destule drane pana acum, dar nu imi pierd speranta, credinta. Pe mine m-au ajutat mult aceste drame, care na secau la un moment. Acum le iau asa cum sunt… Nu ma mai intreb de ce…

By: Dragos Cuzuban

Dragos Cuzuban — Sun, 23 Nov 2008 00:48:55 +0000

@Liviu: Cred ca orgoliile sunt “de vina”. Cat priveste textul de prefata, zugraveste perfect omul fara iubire. Sunt tare curios cine l-a scris…

By: roxxa

roxxa — Sun, 23 Nov 2008 00:24:10 +0000

mmmdap ….

By: :)

:) — Sat, 22 Nov 2008 22:00:24 +0000

foarte optimist, kant

By: Liviu Dobreanu

Liviu Dobreanu — Sat, 22 Nov 2008 19:30:45 +0000

Da… tot parerea aia o am – dupa ce murim nu mai este nimic – intuneric, viermi si atat. Nu ma gandesc la moarte (o sa se gandeasca Ea la mine) dar o sa-mi traiesc viata (cat o sa fie) incercand sa am grije de ai mei de prieteni si sa nu fac rau nimanui.
Despre tragediile de la televizor… chiar nu stiu ce sa spun… in schimb mi-am dat seama ca in momentul in care intr-o relatie intervin orgoliile acea relatie este gata terminata, din momentul ala incepe un mic razboi si dupa cum vedem uneori cu final tragic… acum o sa citez pe cineva pe care l-ai cunoscut – o sa dau un copy/paste unui text de prefata a unei povestiri despre o crima din “dragoste” …

“Cine n-a iubit macar o data in viata lui, nu si-a cunoscut pe deplin conditia umana. N-a stiut. Sau n-a putut. Neputinta iubirii este cea mai ingrozitoare infirmitate ce ni se poate intampla. Un blestem monstruos care se plimba, ca o stafie neagra, prin sufletele noastre pustii. Iubirea este singurul nostru drum catre portile cunoasterii, dincolo de care – abia atunci – devenim oameni. Fara iubire omul se usuca si piere, dispare Omul si ramane doar Bestia: un animal bizar, vertical, solitar, un urias tub digestiv care se hraneste, se reproduce si atat.