Să ciuruiţi bine!

Un amestec de scârbă şi dezamăgire. Cam aşa aş putea descrie sentimentul, deşi nu cred că e foarte exact. Săptămânile astea i-au împărţit pe români în grupuri mai mici sau mai mari, în funcţie de convingerile politice. M-am simţit din nou ca în anii 90. Dar, ca şi atunci, motivele sunt penibile. M-am convins de asta privind mai bine la candidaţii la funcţia supremă în stat şi la oamenii din partidele din care aceştia fac parte. Poţi alege CÂŢIVA despre care să poţi spune cuvinte de laudă. Un domn Crin Antonescu care-l are ca model moral pe Tudor Chirilă? Nu poate nimeni să spună că artistul o fi vreun depravat, dar ca om care poate ajunge preşedinte de stat să nu găseşti o personalitate marcantă pe care s-o alegi ca model e grav. Un candidat care înainte cu o zi de confruntarea finală se duce în vizită la unul dintre marii duşmani ai contracandidatului, gandindu-se poate că respectivul n-o să-l atace ulterior? Un al treilea candidat care imi declară că m-a ciuruit? Al cui preşedinte se crede? E preşedinte peste 5 milioane de oameni. E de fapt un primar de ţară şi atât. Pentru care restul fraierilor nu contează, cum dealtfel nu contează nici cei care l-au votat. Şi cum n-ar fi contat nici pentru oricare dintre ceilalţi candidaţi. Numai că „poporul suveran”, vorba lui Victor Ciutacu, e prea fraier să-şi dea seama. Şi uite-aşa ajung să-l apreciez mai mult pe prietenul meu Cornel din Franţa, care îmi spunea că n-o să meargă la vot. Bine a făcut. Şi pentru mine va fi ultima dată. Însă de comentat, voi comenta în continuare. Pentru că dacă ei au dreptul să-şi bată joc de mine şi de o grămadă de oameni de treabă din ţara asta, pot şi eu măcar să-mi bat joc de ei, cât, cum şi când vreau.

Articole asemănătoare

• O data la 3 luni (0)
• Isteria online (0)