Abonare: Articole | Comentarii | Email
Caută:
Parul în cap
by Kevin Richter
Una dintre ideile de afaceri care ar trebui să-mi facă şăgalnic cu ochiul ar fi o firmă de consultanţă într-o activitate pe care românii o practică frecvent, poate şi datorită faptului că Oina este sportul lor naţional, iar unealta cu care se practică acest minunat sport este aşa-numita “bâtă”, sau “par”. Mai există o variantă, aceea a moştenirii obiceiurilor omului grotelor, a cărui principală armă (chiar şi a seducţiei) era acelaşi “par”.
Zilele trecute am asistat la încă o executare a loviturii cu parul în cap, extrem de sugestivă (cel putin din punctul meu de vedere). În orice breaslă, fie ea a minerilor, medicilor, şoferilor, sau sculerilor-patiseri, există o solidaritate care se manifestă mai ales în situaţiile în care un reprezentant al acesteia se află în dificultate. Ei bine, accidentul în care a fost implicat Andrei Gheorghe a dovedit încă o dată (dacă mai era nevoie) că în România solidaritatea dintr-o breaslă, în cazul ăsta a jurnaliştilor, este de domeniul trecutului. Am avut impresia că jurnaliştii, în marea majoritate, stau cu degetele pregătite deasupra tastaturii precum atleţii aliniaţi la start aştepând împuşcătura, aceasta fiind reprezentată de o mişcare greşită a lui Gheorghe. Sau de ce nu, a altui reprezentant al breslei. Nimeni n-a aşteptat să vadă dacă omul a fugit de la locul accidentului, dacă l-a provocat din cauza gheţii de pe carosabil sau dacă vorbea la telefon şi nu era atent. L-au aruncat în mocirlă instant. Primul “header” arăta cam aşa: “Andrei Gheorghe a provocat un accident de circulaţie şi a fugit de la locul faptei”. E? Cum “sună”? Lasă loc de o grămadă de interpretări, evident în funcţie de capacitatea intelectuală sau afectivă a fiecaruia.
E adevarat că personajul principal este unul controversat, o alegere proprie şi personală a celui în cauză, dar indiferent de sentimentele unuia sau altuia faţă de el, mi se pare un pic josnic să-l acuzi şi aproape sa târăşti cu el pe jos pentru o faptă care până la urmă i se poate întâmpla oricui. Ar fi fost foarte simplu pentru orice ziarist, non-jurnalist, sau auto-intitulat non-jurnalist, să “dea un search” pe acel motor de căutare cunoscut chiar şi de Vanghelie şi să găsească CODUL RUTIER în care zice asta:
SECTIUNEA a 5-a
Obligatii în caz de accident
[...]
(2) În situatia prevazuta la alin. (1), conducatorul de vehicul este obligat sa se prezinte în termen de 24 de ore la unitatea de politie pe raza careia s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare si eliberarii autorizatiei de reparatie.
[...]
Pentru ca mai apoi să vorbească în cunoştinţă de cauză, sau să tacă. Însă, ca şi în multe alte cazuri, şi de data asta a fi jurnalist obiectiv a fost doar o părere. Însă, nu-i nimic, avem în presă titluri serioase precum “Ouăle românilor sunt de proastă calitate”, sau titluri deasupra crawler-ului televiziunilor precum “GheorGE implicat într-un accident”. Jurnalismul ăsta de la noi începe să semene cu un a încerca să faci duş fără să dai drumul la apă şi fară sa beneficiezi de săpun sau gel. Sau cu folosirea gelului de duş pe post de gel de păr. Ştim să scriem/vorbim, avem unde, ce mai contează ce şi cum?
Articole asemănătoare
Comentează:
Ads
Ultimele articole
Comentarii recente
Ads
Ai surprins foarte bine dimensiunea reala a intamplarii.
M-a iritat foarte tare aceasta exagerare. Mai aveau un pic si sustineau sus si tare ca respectivul Gheorghe ar trebui sa fie bagat la parnaie pentru fapta sa grava. Cu atat mai mult cand am vazut efectul “groaznicului accident”, adica un fund de masina putin botit. In definitiv, i se poate intampla oricui pe vremea asta, n-am inteles de ce au fost toti atat de porniti…