Bucăţi de carte II

“Rezistenţa morală” e prea mult spus. În realitate, e altceva decât o virtute: e neputinţă de a pierde. Undeva, în conştiinţa ei de fată senzuală şi iubitoare, e o voce care o întreabă: “şi, pe urmă, ce ai să te faci?”. Asta se cheamă prevedere şi se mai cheamă mediocritate.

Nu-i pun la îndoială nici pudoarea, nici pasiunea. Numai că amândouă sunt deopotrivă de modeste. Nu destulă pudoare ca să reziste îmbrăţişării. Nu destulă pasiune ca să-i cedeze total acestei pasiuni. Rămâne întotdeauna o ultimă rezervă de prudenţă, care opreşte efuziunea unde trebuie.

Am văzut oameni jucând la ruletă desfiguraţi de patimă – dar cei mai abjecţi nu mi se păreau cei care se aruncau nebuneşte în joc, pierzând totul, bani, cuvânt şi viaţă, ci jucătorii timoraţi, care tremurau pentru fiecare jeton, făceau la fiecare cinci minute nesfârşite socoteli şi se opreau din joc în clipa în care atingeau o cifră “rezonabilă” de pierderi. Mediocritatea în viciu mi se pare cea mai dezonorantă dintre mediocrităţi.

E ceva din această cumpătare fricoasă în ezitările Margăi, şi sentimentul că în cele mai bune clipe de înţelegere dintre noi ea şi-a luat totuşi, cum se zice, “toate măsurile”, ma descurajează.

Ştiu că de aici, orice gest viu este exclus, orice spontaneitate retezată.

Aş dori să fiu un vulgar crai de mahala, berbant până când şi-a sedus iubita şi ingrat dupa aceea. Scuzele Margăi ar fi maxime şi totuşi insuficiente. Căci nu e vorba de mine, nu e vorba de ce pot da eu în schimb, ci de cât poate pierde ea cu nepăsare, cu inimă uşoară, cu totală lipsă de precauţii. Nimeni în iubire nu valorează mai mult decât poate pierde.

…

Nu-mi aduc aminte: există în Biblie o iubită, o amantă? Mi se pare că numai mame, surori şi neveste. E foarte frumos, dar puţin înăbuşitor.

Mihail Sebastian – De două mii de ani

Articole asemănătoare

• Accidentul (0)
• Autoportret intr-o oglinda sparta (3)