Cum să nu?

Autor: Dragos Cuzuban pe 26 Apr 2010 în Vorbe

Cum să nu E uşor să nu. Întotdeauna a fost uşor să nu. Suntem făcuţi pentru nu de când începem să creştem. Nu vreau să dorm, nu vreau să mănânc, nu vreau să fac la oală, nu vreau să merg acolo, nici dincolo. Creştem cu nu. E mult mai simplu să spunem nu, decât da. Da-ul a început să fie încet, încet, o slăbiciune. Spunem DA, doar când suntem siguri că avem ceva de câştigat, spunem DA dacă ni se recunosc meritele şi avem dreptate. Nu? Nu este omniprezent. Nu sunt vinovat, nu vreau să te jignesc, nu te supără, nu ştii cumva?, nu ai cumva un foc?, nu-mi spune că..!, nu mă bate la cap, nu mai fumez, nu ştiţi cumva?, nu-i bai, nu-i nici o problemă… Pe când săracul DA a rămas undeva la Oficiul Stării Civile, urmat peste ceva timp de un Nu hotărât în procesul de divorţ. A devenit o obsesie pentru noi să NU fim “yes-men”-i, de teamă că am putea fi consideraţi pupincuristi ajungem să nu mai fim de acord cu nimeni. E “cool” să fim Gică Contra, să îl ardem pe celălalt oricâtă dreptate ar avea. De fapt, să negăm e mult mai uşor. Cum să treci peste orgoliul personal şi să recunoşti meritele cuiva? Oricât de mici ar fi ele, te rod atât de tare încât NU. Respectivul are numai defecte. Iar dacă te pune dracu să-i spui altcuiva că respectivul are şi ceva calităţi, ţi-ai luat-o. Eşti pupincurist, sau ai “oareşce” interese… Şi atunci, cum să NU?