Rss Feed
Tweeter button
Facebook button
Delicious button
Digg button
Stumbleupon button

Abonare: Articole | Comentarii | Email

Mi-e frică de 2012

1 comentariu

Cică profeţiile mayaşilor şi ale lui Nostradamus arată ca lumea, aşa cum o cunoaştem în ziua de astăzi, se va sfarşi în 2012, însă românii pot sta liniştiţi, cel putin cei din ţară: Romania va supravieţui şi se va transforma într-un focar spiritual mondial, potrivit unei profetii indiene.

Chestia asta nu e nouă, a apărut de ceva vreme. Dar mie tot mi-e frică de 2012. Tocmai pentru că România va scăpa. Şi nu voi mai avea nici o altă alternativă, decât să fiu condus de aceiaşi politicieni ca până acum, să trăiesc în continuare alături de o mulţime de oameni nesimţiţi, de gunoaie, de câini vagabonzi şi de alte şi alte minunăţii care iată, dacă 2012 va exista iar indianul ăla are dreptate, vor supravieţui semi-sfârşitului lumii. Şi pe lângă asta, ma gândesc la altă nenorocire. Dacă până acum mai e cum mai e, cu populaţia de acum, ce va fi atunci când vor sosi o grămadă de oameni în ţărişoara noastră, cerând pământ, apă şi ceva pâine? De unde o să le dăm? Că F.M.I. nu va mai exista, Banca Mondială canci, U.E. lipsa, iar americanii vor fi intrat la apă deja. Si nici nu ar mai avea Boc ce să scadă pentru că saracii oameni vor veni direct fără serviciu. Va fi o ţară cu mulţi şomeri, de toate naţiile, care vor picheta toate sediile posibile, cerând un trai decent. Cu fraierii de acum mai merge, dar când or veni toate neamurile de pe lume, să te ţii. Cum o să mai ureze cine ştiu eu “Să trăiţi bine!”?

Deci nu-mi ajunge cum trăiesc acum. Mai trebuie să vină un zănatec de indian să-mi spună că România o să supravieţuiască lui 2012. Păi mai bine spunea că ţara asta va fi singura care va fi afectată. Cred că m-aş fi simţit mai bine. La cât optimism zace în mine de când cu criza şi cu cei 20 de ani în care nu i-am aşteptat pe americani, aş fi trăit chiar senin până în clipa aia. În plus, ar fi fost eradicată şi corupţia, iar clasa politică de doi lei n-ar mai fi avut ce/cum/de unde să fure, n-ar mai fi avut pe cine să mintă şi nici cui să promită. Şi nici n-ar mai fi putut urla “Să trăiţi bine!”, ci doar “Să trăiţi!”… Ca să plătiţi! De fapt, asta poate să strige şi acum…

Articole asemănătoare

comments


  1. Dragoş ai grijă ce îţi doreşti că se poate indeplini!

Comentează:




plugin by DynamicWP
#

Switch to our mobile site