Abonare: Articole | Comentarii | Email
Caută:
Galazia
Undeva joi discutam în emisiunea “Tu ce faci?” cu Marius Popa despre destinaţii de vacanţă şi ne-am dat seama că noi românii n-avem destul spirit întreprinzător. Pe lângă faptul că autostrada soarelui ar putea fi îndiguită şi inundată pentru a putea lua rolul de Canal Dunăre-Bucureşti, o altă atracţie ar fi putut fi oraşul Galaţi. Autorităţile s-au apucat de zor să îndiguiască pentru a feri un cartier al oraşului de apele Dunării care s-a cam umflat. O soluţie excelentă pentru turismul românesc ar fi fost de fapt detonarea digului deja existent şi inundarea acelei părţi a oraşului. Cu evacuarea în prealabil a celor care locuiau la etajele inferioare ale blocurilor, în funcţie de nivelul apei. Investiţia ar fi fost minimă, iar profitul ulterior ar fi ridicat zona din punct de vedere economic. Importul ulterior de gondole (evident, scoase din uz, cum a fost cazul multor tramvaie primite cado) şi reprofilarea gălăţenilor mâncători de mici şi băutori de bere ar fi făcut deliciul multor turişti. Iar Veneţia ar fi devenit în timp o amintire, mai ales pentru că se zice că se scufundă. Din păcate, eu cu Marius nu suntem consilieri nici prezidenţiali, nici ai Elenei Udrea, aşa că această minunată idee nu va avea nici un ecou. Iar dacă digul de la Galaţi nu va rezista, vom asista la un dezastru. Iar un dezastru nu vine niciodată singur. Ci însoţit de SPP-işti.
Let the music play:





















