Gaița politică

Alina Gorghiu

– GUEST POST –

O gaiță PNL-istă pe post de mare șefă în partidul liberal-popular-populist, care în copilărie, se pare că a ciugulit mult venin, cotcodăcește toată ziua-bună ziua despre ilegitimitatea Guvernului Ponta și despre necesitatea schimbării lui. Stereotipul retoric al înlăturării actualei guvernări, clamat obstinat de acest personaj feminin extrem de vitriolant, îl propulsează ca și cum ar reprezenta un imperativ național. Desigur, nădăjduiește că prin repetare ar putea deveni un argument suficient sieși, dar cu siguranță, fără nicio relevanță obiectivă în realitate.

Ce înțelege ea prin ilegitimitate nu ciripește nimic.

Noi știm însă că Parlamentul, care este organul reprezentativ suprem al poporului român, a fost ales potrivit legii electorale prin vot universal, direct, secret și liber exprimat, deci este legitim.

Acest Parlament a acordat Guvernului Ponta votul său de încredere, astfel că implicit și acesta este legitim.

Cât despre demersurile obsedante a schimbării Guvernului acestea pot fi explicate de fiecare dintre noi foarte simplu.

Se dorește, imoral, ilegal și fără un pic de rușine readucerea la cârma țării a acelor sinistre personaje care au uzurpat și sărăcit România și pe români, mizând pe așa-zisa memorie scurtă a populației.

De fapt, demersul are logica sa, dacă luăm în considerare zicerile mai-marelui liberal, ajuns după alegeri întâiul magistrat al țării:
„Ne-am recuperat țara!”
„Vrem toată puterea!”
„Vreau un guvern al meu!”

Observăm cât de tranșant și neconstituțional se pune problema. Delirul puterii a pus stăpânire pe „conștința” lor fiind în stare să dărâme România numai să ajungă la guvernare.

Cât despre motivele raționale, despre necesitatea obiectivă a schimbării, despre un program care să propulseseze economia și standardul de viață al românilor, niciun semnal.

Metodele folosite pentru a accede neconstituțional la guvernare, peste voința populară nu au avut succesul scontat. Nu a mers nici cu folosirea parchetului pentru schimbarea majorității parlamentare, nici cu inculparea primului-ministru, nici cumpărarea unor parlamentari, nu a funcționat nici cu moțiunea de cenzură.

Domnilor liberalo-popularo-populiști ipocriți, nu acesta este rolul opoziției, să dărâme guvernul legitim desemnat, pentru simplul motiv că nu mai aveți răbdare să vedeți opțiunea populară și vă precipități spre putere fără nicio justificare reală. Remarcațivă printr-un comportament onorant, prin propuneri viabile de îmbunătățiri economice și sociale, prezentați-le electoralului și aveți bunul-simț și așteptați verdictul lor. Nu-i mai mințiți că voi sunteți soluția unică și eternă!

Ceea ce este însă înspăimântător, este că prin vocea gaiței lor promit să continue, să nu cedeze, ținând țara într-o continuă tensiune, împiedicând astfel guvernarea României.
SĂ-I IMPIEDICĂM SĂ O FACĂ!

Ioan Oros, jurist

loading…


S-ar putea să te intereseze şi:

TEHNOCRATII SI “PUNTEA SUSPINELOR” In gimnastica feminina exista un aparat care da mari batai de cap concurentelor: barna, numita si "puntea suspinelor". Aceasta stabileste de cele mai multe ori locurile pe podium la concursurile pe ec...
Iohannis a descifrat Codul Fiscal „În planul poli­ticilor de rela­xare fiscală şi în perspectiva apropiată a gu­vernării dreptei româneşti, pentru mine reprezintă o prioritate absolută revenirea TVA la 19%, întrucât relaxarea fiscal...
Moise Guran (Prim) Ministru! Dacă tot ne-am ales președintele online și a contat mult "social media", mai ales cu o diaspora activă, ce-ar fi, dacă tot este de acord prim-ministrul Victor Ponta cu Moise Guran - pe care personal î...

Comentarii

Be the first to comment on "Gaița politică"

Leave a comment

Your email address will not be published.

*



Mulţumim pentru vizită!
Dacă apreciaţi conţinutul şi nu aţi făcut-o, puteţi să daţi like şi/sau share:

X Închide
thanks! click to close
Licenţa Creative Commons
Textele de pe http://www.cuzu.ro/ sunt puse la dispozitie prin Licenţa Creative Commons Attribution - Necomercial, Distribuire în condiţii identice 4.0 Internațional . ... ...