Nu știu ce s-a întâmplat, s-a mărit armata

Nu ştiu ce s-a întâmplat, s-a mărit armata

Desigur, versul din titlu se referea, la vremea la care ascultam melodia într-un decembrie cu multă zăpadă într-un dormitor cu 40 de paturi împreună cu un veteran țigan, la mărimea în zile, săptămâni sau luni a stagiului militar obligatoriu. Acum nu mai e cazul, dar s-ar putea ca interpreta melodiei, Iolanda Cristea (Naste din Berceni) să o detroneze la un moment dat pe celebra Delia cu a sa “Da mamă, sunt beată” (melodie care mă face să cred, de câte ori aud că a mai depășit un record, că de fapt bărbații sunt pistol cu apă în ceea ce privește șprițul în țara asta…).

Succesul piesei “Nu știu ce s-a întâmplat, s-a mărit armata” se va datora ofițerilor și subofițerilor cu grade obținute în urma donațiilor. Și evident versul se va referi la numărul tot mai mare al acestora. Asta pentru că, pentru 600.000 de Euro în 12 ani un cetățean ar putea deveni general în rezervă. Practic, de exemplu, Elena Udrea după ce ar împrumuta alte 3 milioane de euro de la BRD ar putea fi general cu cinci stele (asta în cazul în care după prima stea de 600.000 de euro, fiecare următoarea ar costa la fel) şi i s-ar adresa lui Florian Coldea cu “Salt înainte!” şi “Culcat!”

Dacă la vremea la care am satisfăcut eu stagiul militar, generalii mai erau încă o raritate în armata română şi nu culegeau stelele din vârful brazilor de crăciun punându-le pe umeri, acum situaţia s-a schimbat. E suficient să se gândească cineva la generalul maior cu două stele (!!!) Onţanu Neculai despre care se spune că prin ’95 era încă zidar şi să-l compare cu generalul de flotilă aeriană, în retragere, veteran de război, Alexandru Ioan Ştefănescu, cel care a fost înaintat în gradul de general-maior cu două stele, în retragere, anul ăsta. Sau să-l compare pe generalul cu patru stele (!!!!) Gabriel Oprea cu generalul de brigadă veteran Alexandru Ţundrea (105 ani), care a stat patru ani într-un lagăr rusesc în cel de-al doilea război mondial.

Că Oprea nu e de acord cu iniţiativa legislativă a lui Mircea Irimie, mi se pare normal. Poţi să devii general iată, şi fără să donezi atâta bănet… Cât despre genialul deputat PC (fost PSD, fost PDL, viitor cine ştie ce) Irimie, având în vedere că este membru Rotary Turda, ar putea să se ocupe mai bine de altele. Aşa cum scrie pe site-ul Rotary Club Bucharest, “Cluburile Rotary au derulat multe proiecte in Bucureşti, in folosul comunităţii: renovări de scoli si orfelinate, dotări pentru spitale, sprijinirea instituţiilor pentru bătrâni, copii sau persoane cu disabilităţi,  dar s-au îndreptat si câtre tinerii dotaţi, au restaurant opere de arta si muzee.” Sunt încă destule nevoi, altele decât aruncarea în derizoriu a distincţiilor militare şi a celor care au meritat sau merită să le poarte.

S-ar putea să te intereseze şi:

Bunul-simţ, corectitudinea, interesul naţional şi ... - GUEST POST - Îl aud în ultimul timp pe viceprim-mininstrul guvernului și actualul prim-ministru interimar, generalul Oprea folosindu-se în aparițiile sale televizate, în opinia mea prea des, nejust...
CINE NE-A FURAT MAIMUTA? Dupa niste dezvaluiri discutabile ale lui Dan Andronic, despre o sindrofie ce a avut loc in seara de dupa alegerile prezidentiale din 2009, o Comisie Parlamentara isi propune sa ancheteze in ce masura...
PISICA CU CLOPOTEI NU PRINDE SOARECI Cu prilejul nominalizarii noului Prim Ministru si mai apoi a alcatuirii cabinetului s-a declansat o adevarata isterie pe tema legaturii persoanelor luate in discutie pentru functiile respective, cu di...

Comentarii

Be the first to comment on "Nu știu ce s-a întâmplat, s-a mărit armata"

Leave a comment

Your email address will not be published.

*



Mulţumim pentru vizită!
Dacă apreciaţi conţinutul şi nu aţi făcut-o, puteţi să daţi like şi/sau share:

X Închide
thanks! click to close
Licenţa Creative Commons
Textele de pe http://www.cuzu.ro/ sunt puse la dispozitie prin Licenţa Creative Commons Attribution - Necomercial, Distribuire în condiţii identice 4.0 Internațional . ... ...