Panseluţe şi trifoi cu patru foi

trifoi cu patru foi

Pentru majoritatea românilor cuvântul speranţă a reprezentat un sprijin în plan psihologic pentru a depăşi momentele dificile ale tranziţiei despre care se tot vorbeşte în ultimii 25 de ani. De fiecare dată când aspiraţiile întârzie să se materializeze, obişnuim să spunem că speranţa moare ultima. Din păcate lucrurile nu stau chiar aşa. Pentru mulţi speranţa a murit.  Dar, să avem răbdare, că , cine ştie, poate găsim un trifoi cu patru foi, aducător de noroc.

Cu mulţi ani în urmă am vazut un film iugoslav, “Al nouălea cerc”, dacă nu mă înşel. Acţiunea se petrecea într-un lagăr de concentrare nazist. O scenă de un dramatism ieşit din comun mi s-a întipărit în memorie. În fiecare dimineaţă femeile erau scoase la plimbare spunându-li-se ca cine dintre ele gaseşte în curtea lagărului un trifoi cu patru foi îşi câştigă libertatea. Bietele fiinţe, călcându-se pe picioare, căutau cu disperare, spre deliciul unor gardieni înarmaţi până în dinţi, planta norocoasă. Din nefericire în curtea lagărului nu era niciun firişor de iarbă. Şi totuşi năpăstuitele femei sperau într-o minune, care desigur n-avea să vină.

După revoluţia noastră am asistat la un fenomen uşor trecut cu vederea. Pe la oraşe şi chiar la sate edilii s-au apucat de plantat panseluţe. E greu să le numeri pentru a estima cheltuielile. Doar minerii au facut-o gratis la Universitate. Mă întreb dacă nu era mai bine să plantăm trifoi cu patru foi. Poate ne surâdea şi nouă norocul şi renăştea speranţa.

loading…


S-ar putea să te intereseze şi:

Obiala soldateasca si sosetele Nike "Viermii sunt intrusi nedoriti care vin sa-ti rapeasca sau sa-ti stirbeasca o iubire, sau sa prevesteasca o situatie materiala care se va preface in dezastru"       (ANIA TEILLARD- "Simbolismul vis...
FASCINATIA HAOSULUI Motto: Din chaos, Doamne-am aparut Si m-as intoarce-n chaos... Si din repaos m-am nascut, M-e sete de repaos.                                      (Eminescu) In ultimul timp au fost reluat...
STRADA DESFUNDATA SI SOCIETATEA CIVILA In ultima vreme se aduc frecvent in discutie doua concepte ce par a fi moderne si de ne neglijat cand vine vorba despre treburile tarii: STRADA SI SOCIETATEA CIVILA. Doctrinele politice traditionale s...

Comentarii

Be the first to comment on "Panseluţe şi trifoi cu patru foi"

Leave a comment

Your email address will not be published.

*



Mulţumim pentru vizită!
Dacă apreciaţi conţinutul şi nu aţi făcut-o, puteţi să daţi like şi/sau share:

X Închide
thanks! click to close
Licenţa Creative Commons
Textele de pe http://www.cuzu.ro/ sunt puse la dispozitie prin Licenţa Creative Commons Attribution - Necomercial, Distribuire în condiţii identice 4.0 Internațional . ... ...