Sângele nostru cel de toate zilele…

Spectacolul cătuşelor

Ţin minte cum, undeva înainte de revelionul din 1989, într-un anumit loc din Bucureşti, mulţimea înjura, blestema şi scuipa cadavrele unor terorişti de-ai lui Ceauşescu veniţi să atace o instituţie strategică.  Teroriştii fuseseră de fapt luptători anti-tero, Uslaşi, cum li se mai spunea, după iniţialele Unităţii Speciale de Luptă Anti-teroristă. Li s-a ridicat şi un monument ulterior pe acel loc. A fost prima dată când am observat furia dezlănţuită a mulţimii şi un soi de sete de răzbunare satisfăcută. Dacă bieţii ostaşi nu ar fi fost deja arşi sau sfârtecaţi de tancuri, ar fi sfârşit cu siguranţă în mâinile cetăţenilor, fără să apuce să dovedească faptul că sunt dintre cei “buni”.

Setea asta de răzbunare s-a manifestat şi când cu execuţia soţilor Ceauşescu (deşi acum mulţi n-ar mai recunoaşte cât de tare s-au bucurat şi au blestemat atunci când au văzut imaginile cu cei doi mult-împuşcaţi fii ai poporului). Aceeaşi satisfacţie s-a observat şi în timpul mineriadelor. Şi cred că s-a tot manifestat de-a lungul istoriei, sub o forma sau alta.

Arestarea lui Dorin Cocoş, a lui Gheorghe Ştefan, a lui Adrian Sârbu, dar mai ales a Elenei Udrea, care pentru mulţi oameni simpli a semănat cu cealaltă Elena, fie doar şi din cauza luxului afişat (un palton de 3.000 de euro nu e chiar o bagatelă) a fost un motiv de satisfacţie, ca să nu spun bucurie.

Nu vorbesc aici de gruparea Gâdea-Badea-Ursu, ci de simplii oameni cu salarii de 1.000 – 1.500 de LEI cărora în 2009 preşedintele le spunea cu tristeţea unui glas tremurat că vor fi nevoiţi să strângă cureaua din cauza împrumutului pe care România îl contracta. Perioadă în care se presupune că acei simpli oameni au fost practic furaţi.

Ei s-au bucurat de spectacolul care în antichitate era sângeros. Acum au rămas doar cătuşele.

Adrian Halpert a publicat zilele trecute un editorial cu titlul Setea de cătuşe… Am înnebunit cu toţii, oameni buni?! în care scria despre isteria provocată de arestarea Elenei Udrea şi despre faptul că nu blonda trebuie să-şi dovedească nevinovăţia, ci acuzarea trebuie să-i demonstreze acesteia vinovăţia. Nimic mai corect.

Doar că “cineva” s-a prins demult că pe nimeni nu mai interesează asta. Spectacolul cătuşelor va astâmpăra periodic setea de răzbunare a mulţimii nemulţumite de sistem sau de nivelul de trai, care priveşte la televizor “linşajul”. Iar reporterii şi cameramanii au înlocuit cu succes leii din groapa din antichitate.

Cat despre cei “linşaţi”, ei vor fi alţii – vinovaţi sau nu – ori de câte ori se va schimba puterea, sau va veni timpul ca gloata să primească încă un spectacol. Care doar în aparenţă este gratuit…

 

loading…


S-ar putea să te intereseze şi:

Virgil Madgearu nu a jucat la Steaua Zilele trecute, dupa multi ani, m-am intalnit cu un fost coleg de liceu militar, care din nefericire a avut de suferit  din motive de dosar, ratand astfel o cariera in armata, ceea ce l-a marcat serio...
TEHNOCRATII SI “PUNTEA SUSPINELOR” In gimnastica feminina exista un aparat care da mari batai de cap concurentelor: barna, numita si "puntea suspinelor". Aceasta stabileste de cele mai multe ori locurile pe podium la concursurile pe ec...
Solidaritate: Cazare la boschet si masa la tombero... Chestiunea care ma irita cel mai mult in legatura cu migratia arabilor in Europa este utilizarea cu obstinatie a cuvantului SOLIDARITATE. De cand a inceput valul urias de deplasare a unor cetateni nap...

Comentarii

Be the first to comment on "Sângele nostru cel de toate zilele…"

Leave a comment

Your email address will not be published.

*



Mulţumim pentru vizită!
Dacă apreciaţi conţinutul şi nu aţi făcut-o, puteţi să daţi like şi/sau share:

X Închide
thanks! click to close
Licenţa Creative Commons
Textele de pe http://www.cuzu.ro/ sunt puse la dispozitie prin Licenţa Creative Commons Attribution - Necomercial, Distribuire în condiţii identice 4.0 Internațional . ... ...